Aprecieri asupra evoluţiei economiei şi industriei imobiliare – partea a II-a

Dacă discutăm în continuare de cei doi piloni importanţi generatori de criză (sistemul financiar şi industria imobiliară), ar trebui să urmărim şi necesitatea restructurării lor sub aspectul resurselor umane de care dispun.

În ultimii 5-6 ani creşterea explozivă a creditului şi lupta sistemului financiar pentru cote de piaţă a dus la creşterea suţinută a numărului de angajaţi. Din păcate, sistemul de învăţământ românesc, a cărui calitate a scăzut dramatic în ultimele decenii, nu a putut furniza suficienţi specialişti pentru acest domeniu. Oricâte eforturi şi cheltuieli a făcut sistemul financiar, angajaţii nu au fost la nivelul cerut, în special pentru aceste momente. Faptul se datorează concurenţei acerbe dintre bănci în atragerea de personal, condiţii în care salariile oferite angajaţilor au fost în unele cazuri peste nivelul pieţei şi fără legătură cu performanţa profesională.

Criza va face ca şi în acest domeniu lucrurile să revină la făgaşul normal odată cu procesul inevitabil de consolidare a sistemului financiar.

Dacă vorbim de industria imobiliară, ar trebui să facem distincţia între domeniul construcţiilor propriu-zise şi cel al consultanţei imobiliare. După cum ştim, foarte mulţi români au emigrat odată cu deschiderea porţilor Schengen şi mare parte din aceştia lucrează ori s-au calificat în domeniul construcţiilor. Din păcate în România, cu mici excepţii, firmele nu au avut acces la personal calificat şi au angajat persoane cu profil de „şomer”. Oricum, cred că un număr mare de firme din construcţii vor dispărea în urma acestei crize iar numărul şomerilor din acest sector va creşte semnificativ. Astfel, va scădea presiunea pe angajator însă vor fi generate complicaţii la nivel bugetar.

În ceea ce priveşte consultanţii imobiliari, în acest domeniu au ajuns persoane cu abilităţi de comunicare, calităţi de vânzări şi apetit mare pentru câştiguri rapide, fără ca respectarea unor coduri deontologice specifice sau efortul continuu de a-şi ridica nivelul profesional să fie necesare. Numărul lor s-a redus drastic în prezent şi probabil calitatea consultanţei va creşte, rămânând în domeniu doar cei care sunt sau vor putea deveni cu adevărat profesionişti.

Un aspect important despre consultanţii-evaluatori (a căror număr a crescut spectaculos în ultimii ani, în principal ca răspuns la cerinţa mediului bancar): cred că o mare parte nu au înţeles că evaluarea este o activitate de consultanţă, presupune pregătire continuă, standarde profesionale şi etice, ei rezumându-se la a vinde un produs standard (marfă), respectiv evaluare în serie şi la comandă. Cei care fac parte din această categorie vor avea dificultăţi în a mai rămâne în branşă. Pentru consultanţii-evaluatori cred că rolul asociaţiei profesionale ANEVAR va fi important pentru a pune o barieră la intrarea în profesiune, odată cu cerinţele şi calitatea cerută de noile reglementări care vor apărea inerent în industria financiară după depăşirea acestei crize.