Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home/r75757dari/adriancrivii.ro/wp-content/plugins/revslider/includes/operations.class.php on line 2734
Valorile proprietăților imobiliare și nivelul de trai - Adrian Crivii
parallax background

Valorile proprietăților imobiliare și nivelul de trai

23 iunie 2011
Transferul de bunăstare
23 iunie 2011
Reglementarea profesiei de evaluator
6 septembrie 2011

Evoluția valorilor proprietăților imobiliare a fost impresionantă în ultimii 10 ani, atât în ce privește ritmurile de creștere cât și scăderile. Volatilitatea accentuată, caracteristică unei piețe emergente, a fost determinată de nivelul foarte scăzut de plecare și de intrările masive de capital, datorată intrării României în UE, aportul muncitorilor români din străinătate și ritmurilor înalte de creditare.

Această politică de finanțare excesivă a condus la inflatarea prețurilor imobiliarelor, care nu au avut o bază economică obiectivă, în concordanță cu veniturile populației, dar și cu urbanismul sau calitatea infrastructurii.

Deși veniturile, respectiv productivitatea muncii, au crescut constant după anul 2001, evoluția imobiliarelor a depășit net aceste avansuri, producând astfel un decalaj care a fost drastic corectat odată cu apariția crizei. Iluzia că veniturile or să crească spectaculos și continuu, an de an, apărută la mijlocul deceniului trecut, ce a încurajat populația și băncile în avansul creditării, nu a fost decat un vis ce s-a spulberat în toamna lui 2008, când criza a lovit cu putere Romania. Din păcate o parte din populația lipsită de educație financiară, care nu a mai cunoscut nicio criză economică similară, a suferit cel mai mult și a înțeles dureros că nivelul de trai ridicat plătit de bancă în mod condiționat are un preț mare.

Principiul capitalismului că primești totul pe credit dar ești obligat să câștigi bine să fi performant, să-ți plătești lunar ratele plus dobânzile, a fost serios zdruncinat. Românii trebuie să învețe că nivelul ridicat de trai trebuie plătit cu performanță în folosul societății iar creșterea prețurilor imobiliarelor peste nivelul veniturilor și al productivității se plătește scump, urmarea: se poate pierde tot ce ai agonisit, în special ani de viață și muncă.

Investitorii din imobiliare vor trebui să țină seama în deciziile lor că trebuie să existe o corelație evidentă între valorile proprietăților și factori ca PIB-ul / cap de locuitor, veniturile salariale, nivelul fiscalității, dimensiunea și calitatea locuinței oferite, toate acestea conducând la un mix ce va face ca aceasta sa fie “affordable” – respectiv în concordanță cu nivelul de trai.

Comments are closed.