România după 25 de ani

Recent s-au împlinit 25 de ani de la revenirea României la capitalism. Trăgând linie şi adunând, ce am câştigat, ce puteam câştiga în plus şi de ce am ratat anumite oportunităţi?

Evoluţia a fost spectaculoasă, deşi, dacă privim retrospectiv, nu a fost atât de rapidă cum ne-am fi dorit şi acest lucru din cauza faptului că România a intrat în capitalism cu nişte tare foarte mari. Cred că dintre toate ţările comuniste europene, România era cea mai închistată din punct de vedere economic. Faptul că România a dorit să facă schimbarea, să intre în orchestra competiţiei capitaliste este un aspect pozitiv.
La nereuşite aş trece în primul rând întârzierea prea mare a procesului de privatizare – ca legislaţie şi ca proceduri –, lucru care a ţinut foarte mult timp ţara noastră în spatele fostelor ţări comuniste. În România, dreptul de proprietate a fost recunoscut pe deplin foarte târziu, cu o legislaţie anchilozată şi cu foarte multe urme de comunism în mentalităţi. Piaţa de capital s-a dezvoltat extrem de greu şi nu a avut rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă în dezvoltarea economică. Piaţa de capital e foarte puţin cunoscută, foarte puţin utilizată, românii neavând încredere, iar străinii nici atât. Dar faptul că avem o piaţă de capital e un lucru pozitiv, chiar dacă ea e mai mult speculativă.
Am dat dovadă de conservatorism pe plan politic şi economic şi înnoirea legislativă a întârziat mult. Un aspect pozitiv de data asta, aş putea spune că e faptul că nu am fost foarte îndatoraţi.

Compania pe care o conduceţi face 25 de ani în 2015. Care ar fi principalele etape în evoluţia sa şi cum arată, în cifre, compania la momentul actual?

Mă mândresc că am fost unul dintre pionierii capitalismului, fiind infiinţaţi ca societate mixtă în noiembrie 1990, dar cel mai important aspect este că am participat şi am fost implicat în procesul de privatizare şi astfel îi ştiu slăbiciunile şi i-am înţeles exact problemele. Noi ne-am înghesuit foarte tare să păstrăm ceea ce nu am putut să administrăm, prea mult a fost implicat statul, politica, în economie şi asta a generat corupţia din România. Dacă privatizarea se făcea mult mai repede, nu eram la nivelul de corupţie de acum.
Pe piaţa de capital, am participat la absolut toate momentele de evoluţie din zona evaluării, pentru că suntem o firmă de evaluare. Am şi făcut primul curs de brokeri/dealeri, cu consultanţă americană NASDAQ, prin anii 1994-1995, şi apoi am participat la primele procese de delistare cu toată legislaţia asta în schimbare. Consider că, din păcate, am putea spune că este un cvasi-eşec ce s-a întâmplat pe piaţa de capital, în sensul că nu e folosit instrumentul acesta important de finanţare a companiilor. Cred că şi în domeniul acesta am fost lideri de piaţă, pentru că am realizat sute de evaluări printre cele importante: Mittal, Upetrom, Lafarge. Cred că am realizat în aceeaşi periodă împreună cu PWC primele 2-3 evaluări, când a început procesul de delistare, care ar putea fi înţeleasă prin faptul că investitorii mari şi investitorii strategici într-o companie ar fi trebuit să aibă pachetele mari în momentul de atunci. Ar trebui să apară cel puţin acum o direcţie de a pleca companiile spre bursă, ca să se utilizeze acest instrument, care este relativ necunoscut în România, ca anvergură, amploare, atât pentru investitorii mari, şi pentru cei mici. Asta ar fi putut să fie o viziune foarte bună pentru oameni din alte profesii, care acumulau capital şi puteau să investească în companiile din România sau să demareze un proces mai amplu de economisire prin piaţa de capital. După cum vedem acum, băncile nu au avut nici o contribuţie substanţială la propăşirea economiei, prin ele s-au făcut profituri mari, avand o poziţie dominantă şi pun presiune asupra pieţelor. Piaţa de capital ar fi fost o alternativă foarte bună, putea să arate şi încrederea populaţiei în piaţă şi, din păcate, nu o folosim nici acum. Faptul că nu mai avem nici o bancă românească, privată în afară de Banca Transilvania, e un aspect defavorabil. Nu există argumente serioase ca băncile să nu investească în România acum, iar succesul Băncii Transilvania rezidă din faptul că a investit în România, nu în altă parte. E o mare slăbiciune a economiei româneşti faptul că nu prea există bănci autohtone puternice şi că nu avem, ca alternativă, o piaţă activă de capital.

Cum vedeţi evoluţia pieţei de capital? Tot sceptic sunteţi?

Cred că acum au apărut primele semne, de când a venit noua conducere (n.r. directorul general al Bursei de Valori Bucureşti/BVB, Ludwik Sobolewski) simt o atitudine mai orientată spre a promova piaţa, spre a o utiliza. Dacă ne gândim la Polonia şi facem o comparaţie între nivelul pieţei de capital din Polonia cu cel din România, putem spera ca Sobolewski să aducă din experienţa lui de acolo în România. Faptul că Polonia a trecut cu succes de criză cred că se datorează şi pieţei de capital. România a avut o orientare prociclică şi nu a utilizat toate instrumentele care ar fi putut să sprijine companiile româneşti, cum ar fi piaţa de capital.

M-aş întoarce la anii '90... Cum aţi intrat aşa de repede în afacere?

Eu eram cercetător ştiinţific la Institutul de Tehnică de Calcul, trăiam într-un mediu foarte progresist, de oameni care făceau cercetare şi cu un anumit nivel de înţelegere al economiei, pentru că eram mai informaţi decât alţii. Sincer vă spun că în 1990 am rămas îngrozit văzând cum s-a schimbat atitudinea în munca de la Institut faţă de cum se lucra înainte de '90 şi am vrut să plec, pentru că mi-am dat seama că acolo nu mai aveam nici o şansă. N-a trecut însă destul de mult, iar Institutul s-a transformat într-un business imobiliar, din păcate. Întâi am continuat în zona mea de specializare, am vândut şi integrat softuri de gestiune economică în companii, reţele de computere, am vândut soft autorizat în anii 1991-1992, când nu era nici o legislaţie, şi mi-am dat seama că am calităţi de antreprenor. Pentru a deveni antreprenor trebuie să fii curajos, să îţi asumi riscuri, să fii responsabil faţă de clienţi şi echipa ta, să fii inovativ. Creativitatea e importantă, pentru că ea aduce plusvaloare şi plusvaloarea aduce şansa dezvoltării companiei. Eu toată viaţa am făcut triplu salt fără plasă. Dacă poţi să faci asta şi să nu suferi incidente grave, înseamnă că te simţi foarte confortabil cu schimbarea. E un fel de a fi al meu. Şi să ai ambiţia să fii primul, altfel să nu te faci antreprenor.

Care a fost parcursul companiei în aceşti 25 de ani?

Am început activitatea de consultanță în evaluare în 1993, în judeţul Cluj. Pe atunci, procesul de privatizare era unul original – privatizare fără capital, care cred că numai în România s-a întâmplat, prin metoda Mebo. Autorităţile nu înţelegeau foarte bine ce înseamnă privatizarea, ce înseamnă procesul acesta, fără mijloace de capital, companiile nu aveau şanse să aibă o privatizare de succes, iar investitorii nu aveau curaj să intre în România. Apoi a început epopeea evaluărilor de proprietăţi imobiliare, după ce primele bănci au dat faliment, cum a fost cazul băncilor BRC, Agricola, şi a apărut AVAB-ul, care a recuperat cu succes activele neperformante din spatele acestor credite. Acum acestea sunt cumpărate de bănci și fonduri de investii străine, care le valorifică apoi pentru prețuri derizorii.
Am început să fim consultanți pentru AVAB, ne-am făcut o poziţie naţională, respectată, am lucrat pentru bănci, am fructificat pe deplin reţeaua noastră naţională de 20 de birouri şi am reuşit să ne ridicăm şi să creăm o firmă puternică. În acelaşi timp, ne-am dezvoltat profesional, pentru că fără o profesiune recunoscută, fără standarde etice, nu poate să existe o profesiune serioasă. Ca preşedinte ANEVAR, în 2003 am reuşit sa promovez în România standardele internaţionale de evaluare şi asta consider că a fost un lucru bun, pentru că încrederea investitorilor a crescut, ştiind că evaluările care se fac în România se fac la fel ca şi în economiile dezvoltate. Am reuşit să intrăm consultanţi pe piaţa de capital, făcând evaluări pentru companii importante, ultima fiind listarea la Electrica, un proiect mare şi de succes. Practic toate casele de brokeraj mari lucrează cu noi în proiectele mari. Dar înainte de asta, cel mai mare proiect a fost evaluarea Fondului Proprietatea. Şi acest proces a fost, din păcate, unul prelungit prea mult şi toate discuţiile de acum legate de corupţia din România au apărut ca urmare a faptului că procesul de formare şi deschidere pe piaţă a acestui Fond a fost în mod deliberat ţinut în spate. Asta a generat mecanismele de corupţie cu intermediari, fenomen nefast pentru România şi cu impact negativ asupra nivelului de trai, asupra pieţei de capital şi a onestităţii de a transfera activele celor care au fost deposedaţi.

De ce v-aţi apucat de meseria de evaluator şi nu de altceva?

Eu veneam dinspre zona informatică, iar când am văzut că Institutul nu mai merge, am început să mă ocup de vânzări. Dar mie nu-mi place să vând bunuri tangibile, ci bunuri intangibile, să vând servicii. Când a apărut, în 1992, această nouă profesie, l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Bădescu, preşedinte fondator al ANEVAR, am intrat în piaţă şi mi-a plăcut. Am făcut şi pregătire economică, dar şi faptul că sunt inginer m-a ajutat să înţeleg mecanismele. A fost o profesie nouă, am intrat la momentul potrivit şi am încercat să fiu foarte serios. Şi, fără exagerare, în ultimii 10 ani am fost, incontestabil, lideri pe piaţa evaluatorilor. Nu regret, e o zonă cu multă creativitate, iniţiativă, mult efort şi e o trecere potrivită şi de succes de la cercetător ştiinţific la consultant-evaluator.

Cum aţi caracteriza piaţa imobiliară la momentul actual şi care sunt tendinţele pe termen lung şi mediu? Există un oarecare dezgheţ?

Da, evident, iar acesta vine din faptul că în perioada de criză s-a acumulat o cerere nesatisfăcută, care acum, la oferta scăzută, începe să pună în mişcare piaţa. Dacă vorbim de imobiliar şi de piaţă, cred că cel mai spectaculos moment care se întâmplă acum, cu repercusiuni mari în viitor, e legat de vânzarea creditelor neperformante ale băncilor, ale ipotecilor din spatele creditelor neperformante. Şi asta ar putea fi o relansare economică, fiindcă cel mai grav într-o economie este faptul că activele nu sunt utilizate la capacitate. Noi avem acum încă multe active neutilizate şi acest lucru, plus o finanţare proastă sunt motivele pentru care România nu are un ritm de creştere meritat. Vom avea, din păcate, încă 3 - 5 ani o creştere la nivelul mediu al PIB-ului european, şi asta din cauza deciziilor politice greşite şi a condiţiilor internaţionale. Din păcate, România nu se află unde merită acest popor. În lume e o mare competiţie, nimeni nu ne va aştepta pe noi şi nu ne va oferi avantaje. Capitalul merge acolo unde are predictibilitate, rate bune de profit, câştiguri şi creşteri.

Dacă am încerca să ne gândim la un program pentru România, un soi de proiect de ţară, cum credeţi că ar trebui să arate acesta pentru următorii 10-15-20 de ani?

Totul ar trebui să plece de la oameni, în special de la cei tineri, iar România ar fi bine să înţeleagă că în lume competiţia între state este deja depăşită – acum vorbim de o competiţie între zone geografice mari, între poli – şi singura noastră şansă, a bunăstării populaţiei, este să reuşim să oferim oamenilor de aici poziţiile meritate in procesul accelerat de globalizare. Pentru asta e necesar să vedem care sunt activele importante, iar eu cred că acestea sunt oamenii, în special tinerii, şi pământul.
Ar trebui să acordăm atenţie şcolii, educaţiei şi sănătăţii, pentru a creşte şi a deveni jucători importanţi. În Cluj, de exemplu, dezvoltarea industriei IT a împins oraşul în faţă, l-a dezvoltat extraordinar şi asta datorită tinerilor şi şcolii.
E nevoie şi de infrastructură, de o agricultură bună, dar fără investiţii mari inclusiv de la buget si Fonduri Europene Vedem, nu vom avea succes, vedem ce puţin respect avem faţă de pământ şi cât de tare l-am scos în afara exploatării şi îl înstrăinăm.
În rest, avem nevoie de oameni calificaţi şi de o conştiinţă naţională şi de lideri la nivelul clasei politice oneşti şi patrioţi. Conducătorii politici ar trebui să se bazeze şi să asculte sfaturile specialiştilor, ale profesioniştilor de care nu ducem lipsă.

Cum s-a produs, de fapt, acest cluster IT din Cluj?

În primul rând, exista o Politehnică foarte bună, care a produs specialişti, softişti foarte buni, apreciaţi peste tot în lume, creatori şi foarte muncitori. De asemenea, aveam şi un Institut de Tehnică de Calcul performant, chiar dacă o parte dintre cercetători au plecat. Au contat mult şi costurile, care în România sunt destul de mici. Şi atunci companiile străine au avut destule motive să vină şi să investească în Cluj. Au dat şi un impuls în zona de imobiliare, care a crescut mult în ultimul an, cu circa 13% pentru rezidenţiale.

Ce planuri aveţi pentru Darian?

Eu totdeauna am avut planuri pe termen lung şi acesta cred că este unul dintre motivele succesului. Suntem într-un moment delicat, fiindcă zona bancară este într-o situaţie delicată. Băncile au o relaţie inechitabilă cu evaluatorii, ei dictează cam tot şi dacă eşti o profesie liberală şi vrei fii independent, nu poţi lucra sub presiunile sistemului bancar.
Am şi fost peste 10-12 ani lideri ai pieţei şi asta aproape că te demotivează cumva, sau te obligă să faci altceva, la un alt nivel. Acum vreau să fac un boutique de consultanţă, performant şi competent. Eu mă consider şi sunt mândru că sunt un formator de oameni şi avem cel puţin 20-30 de tineri excepţionali, care pot face această tranziţie. A apărut şi o zonă nouă de verificare a evaluărilor. Făceam evaluări în absolut toate sectoarele, business, real estate, echipamente şi acum adăugăm consultanţa fiscală, care merge foarte bine, şi una de project management, de consultanţă în dezvoltări imobiliare. Oferim deci mai multe produse de vârf, care aduc plusvaloare şi profit pentru noi si clienţii noştri.