Economia românească s-a întors în timp în anul 2007

... sau poţi citi mai jos întreg articolul.

Fiind implicat mai bine de 20 de ani în industria imobiliară și în consultanță financiară, în ultima perioadă am identificat mai multe semnale care m-au pus pe gânduri. Analizând ceea ce se întâmplă în prezent în economie și în special în industria imobiliară și pe piețele financiare, m-am întrebat când se va declanșa următoarea criză. Nu aș vrea sub nici o formă să mă transpun în postura unui profet al Apocalipsei, dar cred că este normal să conștientizăm că economia nu merge doar în sus la nesfârșit și că tot ce crește, inevitabil, la un moment dat, va intra pe o pantă descendentă.

Observând ceea ce se întâmplă în această perioadă în Cluj, unul dintre principalii poli de dezvoltare economică din România, am senzația că există multe similitudini cu ceea ce s-a întâmplat în anii 2006-2007. Nu trebuie să uităm că ultimele crize economice globale s-au succedat la intervale de aproximativ 10 ani: am avut criza asiatică în 1997-1998, urmată de criza globală din 2007-2008, iar acum a mai trecut un deceniu și suntem în 2017. Nu ar fi indicat să neglijăm această ciclicitate, chiar dacă acum nu pot fi identificate semne evidente care să prevestească o nouă criză. Nici în 2007 nu existau indicii evidente că trendul pe care se afla economia s-ar putea inversa. Aveam atunci în România o monedă puternică, profitam de primii ani de după aderarea la Uniunea Europeană, iar investițiile străine atingeau valori record. Existau deci toate premisele ca lucrurile să continue să meargă bine și nu nimeni nu se gândea la evenimentele care s-au succedat dramatic începând din 2008.

Evoluția economiei, a creditării și a pieței imobiliare lasă impresia că ne-am întors în timp cu 10 ani, în 2007. Tot ca acum 10 ani, marile centre comerciale, mall-urile, sunt extrem de aglomerate, fapt care ne arată cât de mare este avântul consumului în aceste zile. În plus, la fel ca și în urmă cu 10 ani, apartamentele se vând aproape în totalitate în fază de proiect. Recent am aflat de cazul unui dezvoltator care a dorit inițial să vândă apartamente la 1.300 de euro/mp în fază de proiect și care, după nici două luni, când a obținut autorizațiile care să îi permită să demareze lucrările s-a răzgândit și cere 1.500 de euro/mp.

Exuberanța consumului care se manifestă acum pregnant în România este foarte asemănătoare cu cea din 2007. În 2007 nu aveam niciun argument să ne gândim că un preț de 1.600-1.700 de euro pe metrul pătrat pentru o locuință este prea mare. În Cluj nu va mai trece mult timp, probabil câteva luni, și vom ajunge la prețuri de 1.800-2.000 de euro/mp. Scumpiri de 10-15% pe an, care sunt anticipate și pentru 2017, pot fi privite ca semne evidente de apariție a unei noi bule imobiliare. O creștere a prețului imobilelor mai mare de 2-4% pe an, chiar și într-o țară emergentă, poate reprezenta un potențial pericol, așa cum ne-au demonstrat crizele ciclice prin care am trecut recent.

Clujul are o industrie IT puternică, dar este un oraș a cărui dezvoltare este îngrădită de relief, motiv pentru care industria imobiliară are o evoluție diferită față de cea din alte orașe. În plus, Clujul este un mare centru universitar și atrage mulți studenți din alte localități, care aduc bani, susțin consumul, dar și investițiile de aici. Economia Clujului, pe lângă industria IT, bine dezvoltată, și parcurile industriale, nu este deloc spectaculoasă și riscă să devină aproape mono-industrială. Fabricile moștenite de la regimul comunist s-au închis, multe dintre ele fiind transformate în dezvoltări imobiliare, s-au restructurat și au un impact nesemnificativ în economia locală. O mare parte din economia clujeană este volatilă, depinde mult de veniturile softiștilor, de numărul celor care vin să studieze la universități și de banii pe care aceștia îi cheltuie aici, dar și de investițiile companiilor multinaționale din parcurile industriale, care sunt corelate cu evoluția economiei globale.

Când vorbim despre Cluj trebuie să avem în vedere faptul că nu toți angajații au salarii de nivelul celor care muncesc în IT, de 1.500-2.000 de euro. Creșterea exacerbată a imobiliarelor îi determină pe cei care au venituri mai mici, de nivelul salariului mediu pe economie, să își asume riscuri mai mari în momentul în care achiziționează o locuință aici. Un soft-ist poate să plătească fără probleme o rată ce ajunge la 30-40% din salariu, dar pentru cei care au salarii de 2-3.000 de lei, locuințele devin inaccesibile. Aceste persoane, chiar dacă reușesc să semneze un contract de credit imobiliar, ceea ce e posibil în condițiile actuale, își asumă riscuri ridicate, pentru că vor accesa un credit mare chiar dacă veniturile sunt scăzute.

La o examinare a potențialelor riscuri, în Cluj, cu excepția parcurilor industriale, a festivalurilor organizate pe parcursul verii și a industriei software, nu există o bază economică solidă și nici o infrastructură la nivelul cerințelor actuale. Nu trebuie să excludem posibilitatea ca și industria soft să se confrunte la un moment dat cu probleme. Motivele pentru care cred că un astfel de scenariu nu trebuie ignorat țin de evoluția salariilor din acest domeniu. IT-ul începe să se încălzească, pentru că în Cluj, în ciuda faptului că există facultăți de profil, cererea de pe piața forței de muncă depășește cu mult oferta. Creșterea salariilor, care nici până acum nu erau mici, ar trebui să se reflecte și în productivitatea și calitatea angajaților. Din cauza creșterii costurilor cu forța de muncă e posibil ca la un moment dat, giganții mondiali ai IT-ului care au încheiate contracte de outsourcing cu firmele clujene, să decidă să mute aceste contracte către firme din alte zone ale lumii, unde costurile cu forța de muncă sunt mai competitive, așa cum astfel de companii multinaționale procedează de obicei.

Un astfel de scenariu va genera cu siguranță probleme majore pentru o mare parte a firmelor de software din Cluj, deși există și companii care au proiecte proprii și nu sunt dependente de outsourcing. În special start-up-urile, dar și firme cu tradiție în IT, sunt dependente de outsourcing, iar în momentul apariției unei crize, în urma căreia se va reduce numărul și valoarea contractelor de acest gen, toată construcția industriei IT ar putea să ajungă în dificultate și chiar să riște să se prăbușească

Protecționismul american, care devine din ce în ce mai evident, la care alte țări ar putea răspunde cu o politică similară, ar putea crea de exemplu probleme industriei auto germane, din cauza diminuării producției, ceea ce ne va afecta direct, pentru că în producția de componente automotive joacă un rol important în industria românească. În momentul în care va apărea un șoc în industria auto, care în prezent a depășit nivelul din 2007, acesta se va propaga foarte rapid pe întreg lanțul industriei automotive și va afecta atât fabricile care produc componente, precum și cele în care se asamblează mașinile, dar va lovi și în industria software conectată tot mai puternic la acest domeniu. Astfel, poate apărea o nouă amenințare pentru această industrie de vârf din România, pe lângă riscul de a deveni mai puțin competitivă din cauza creșterilor salariale. Practic, trendul pozitiv pe care au intrat afacerile firmelor IT în ultimii ani ar putea fi inversat ca urmare a scăderii comenzilor atât din partea firmelor care apelează la outsourcing în România, cât și a companiilor din industria automotive, care în momentul scăderii vânzărilor, ar putea diminua bugetele pentru dezvoltarea de software.

În cazul în care fie și doar unul dintre cele două riscuri care planează asupra industriei IT din Cluj și din România se va materializa, angajații companiilor de profil care au accesat credite pentru achiziția de locuințe vor avea probleme mari cu rambursarea lor. O astfel de situație va genera un nou șoc pe piața imobiliară, dar și în industria bancară. În plus, o cădere a industriei automotive ar afecta și activitatea parcurilor industriale, care sunt în acest moment un pilon însemnat al economiei clujene și care sunt într-o oarecare măsură conectate cu industria automotive globală. În cazul parcurilor industriale axate în mare măsură pe producția de componente automotive, deși costurile cu forța de muncă vor rămâne reduse, vor apărea factori externi care vor genera scăderea comenzilor și a producției.

Dacă discutăm despre România, cel mai mare pericol în acest moment este acela că ne bazăm exclusiv pe consum. Nici guvernul tehnocrat, nici guvernele ce au urmat acestuia, nu au reușit să majoreze valoarea investițiilor publice. Acest fapt este vizibil pentru toată lumea, pentru că, de exemplu, încă nu s-au finalizat proiecte majore de infrastructură, precum autostrada Sebeș-Turda, tronsonul dinspre Gilău spre Borș al Autostrăzii Transilvania și nici măcar nu au demarat lucrările la autostrada Pitești-Sibiu, crucială pentru economia românească. Un nivel ridicat al investițiilor publice ar genera locuri de muncă și s-ar reflecta în economie prin propagarea pe orizontală a banilor alocați de la buget. Acum, banii publici sunt direcționați aproape exclusiv spre salarii și ajung indirect în consum. Acesta este în prezent riscul cel mai mare care planează asupra economiei românești, chiar dacă ritmul de creștere a PIB-ului este cel mai rapid din Europa.