Imobiliarele, criza şi guvernarea

Acum când s-a sfârşit primul trimestru al anului şi criza începe să se manifeste în toate sectoarele economiei putem face câteva observaţii.

Tranzacţiile scad vertiginos; cele care se fac sunt fără suport din partea finanţatorilor – e tot mai evident că nu atât lipsa sau preţul finanţării sunt elementele critice, cât  lipsa investitorilor care îndeplinesc actualele condiţii de creditare.

Veştile aparent pozitive din partea băncilor  şi încercările timide sunt doar un paleativ fără efecte reale şi vizibile. Cred în continuare că revenirea la normal pe piaţa imobiliară presupune un interval de ordinul anilor şi o evoluţie pozitivă nu poate să apară fără trecerea printr-un “purgatoriu” cu atât mai lung cu cât “păcatele” finanţatorilor şi investitorilor sunt mai mari. În toată această afacere, victimele colaterale sunt cei care au o necesitate stringentă de achiziţie a unui imobil.

Odată cu adâncirea crizei, diminuarea numărului de corporaţii sau investitori cu o situaţie financiară ce le permite să atragă credite respectiv recesiunea  va accentua scăderea PIB şi a încasărilor bugetare.

Îmi permit să dezvolt o idee în legătură cu deciziile guvernamentale luate cu privire la fiscalitate. Chiar dacă există în prezent necesitatea de a creşte încasările bugetare, aflate în cădere liberă datorită crizei, ar trebui să primeze argumentele de bun simţ. Dacă pentru firmele care utilizează în activitate maşini se interzice deductibilitatea cheltuielilor cu acestea în scopul creşterii veniturilor bugetare, atunci executivul este într-o criză profundă de idei şi nu văd cum se poate înscrie bugetul în parametrii impuşi de acordul cu FMI.

Măsuri ca adoptarea impozitului forfetar sau anularea deductibilităţii cheltuielilor cu maşinile de firmă arată precaritatea deciziilor pe care le iau guvernanţii şi lipsa de viziune strategică cu privire la necesităţile economiei româneşti. Dacă acestea sunt măsurile care vor trebui să scoată România din criză, să relanseze economia sau creditarea, trebuie să ne luăm adio şi să ne pregătim de ce este mai rău.

Îmi amintesc o frază a unui preşedinte luminat dintr-o ţară asiatică superdezvoltată, care pare să confirme realităţile din România: subdezvoltarea nu provine atât din lipsa de resurse cât dintr-un management defectuos.