Vocile Clujului – Cine face investiții în imobiliare la Cluj – patea III

Raul Chiș: Eu nu prea am văzut să se reducă numărul de birocrați din România post-decembristă. Deci nu văd cum s-ar putea face lucrul acesta.

Adrian Crivii: Singurul șoc în sistemul bugetar a fost momentul în care s-au tăiat salariile cu 25%, în anul 2009. Pentru că și atunci, deși s-a vorbit de reducerea aparatului bugetar, s-au tăiat mai mult posturi vacante în loc să avem o restructurare adevărată.

R.C.: Revenind la piața imobiliară clujeană, aș vrea să vă întreb de ce previzionați că în următorii 10 ani numărul locuitorilor din Cluj-Napoca va crește spectaculos? Pentru că o astfel de extindere are legătură și cu piața imobiliară, și aș vrea să ne spuneți cum și unde se va extinde Clujul?

A.C.: Vorbind despre piața imobiliară cred că ar trebui să introducem în discuție și riscurile acestei supra-încălziri și a creșterii orașului. Cred că acum cel mai mare risc nu e neapărat legat de piața imobiliară și imposibilitatea de a achita ratele în cazul celor care au achiziționat o locuință. Cel mai mare risc al orașului și al dezvoltării acestuia constă în infrastructura necorespunzătoare, raportat la nivelul actual al populației, fără a vorbi despre un Cluj care se va extinde. Repet, cel mai mare obstacol în calea dezvoltării orașului nostru și a creșterii nivelului de trai îl reprezintă starea precară a infrastructurii. Această situație este generată de mai mulți factori, cum ar fi acela că vorbim despre un oraș vechi, cu străzi înguste sau reglementările și normele urbanistice învechite.

R.C. Și autoritățile, edilii, nu au nicio vină? Nu cred că putem vorbi doar despre “greaua moștenire istorică”.

A.C.: Trebuie să ne referim aici la întreaga noastră clasă politică, nu doar la primar, pentru că nu cred că el ia toate deciziile. Este foarte important să avem un Consiliu Local vizionar, care să analizeze unde a ajuns în acest moment Clujul, cum este Clujul, și cum ar trebui să fie peste 20 de ani. După aceea, să existe o strategie coerentă, care să ne arate unde va ajunge Clujul peste 5, 10 și 15 ani, dar și ce ar trebui făcut în oraș mâine.

R.C.: Nu știu dacă ar fi de ajuns doar implicarea consilierilor locali, pentru că dezvoltarea Clujului peste 20 de ani este legată și de Florești, Gilău și alte comune limitrofe.

A.C.: Când Vorbesc despre Clujul de peste 20 de ani mă refer la aria metropolitană. Când făceam referire la Clujul de un milion de locuitori am inclus aici zona dintre Gilău și Jucu și din Feleac până în Baciu sau chiar mai departe. Există în această arie și zone aglomerate deja, cum e Floreștiul, dar și altele, cu o densitate redusă, în special în Est, unde încă se mai găsesc terenuri propice dezvoltărilor imobiliare. Însă trebuie să fim conștienți că nu pot apărea noi construcții fără a avea infrastructură. Acum avem multe construcții haotice, cu străduțe înguste, cu blocuri între case, fără nici o viziune, nici urbanistică, nici legată de infrastructură, ceea ce face ca orașul să se blocheze. Riscul ca într-un termen relativ scurt, și aici mă refer la un interval de unu, doi ani, să ne fie imposibil să ne mai deplasăm prin oraș, nu ar trebui ignorat. Iar acesta cred că este cel mai important risc atunci când vorbim despre riscurile expansiunii orașului și de dezvoltarea acestuia în perspectivă. Nu cred că suntem conștienți de acest pericol, nici noi ca cetățeni, nici aleșii locali, politicienii, și autoritățile.

R.C.: Povestea e complicată și atunci când vorbim despre forța de muncă. Multinaționalele, dar și firmele autohtone se plâng de faptul că nu pot să recruteze personal calificat. E clar că avem un deficit de personal calificat. Unde e potențialul de dezvoltare, dacă nu avem astfel de specialiști?

A.C.: Din păcate, din acest punct de vedere, al costului construcțiilor, al lipsei forței de muncă bine calificată, criza este cel puțin la fel de mare ca și în 2007-2008. Cred că în prezent situația este la limită.

R.C.: Problema e că nu sunt suficiente firme de construcții care să realizeze lucrările licitate de primării.

A.C.: Principala problemă în acest caz este lipsa de viziune, iar această viziune nu se naște doar în mintea unui om. Pentru a putea vorbi despre viziune în cazul unui oraș sau al unei comunități, ar trebui să se reunească și să se așeze la masă elitele orașului și să caute cea mai bună soluție. După părerea mea, cea mai bună soluție ar fi un consultant internațional cu experiență în ceea ce presupune dezvoltarea unei metropole, plătit corespunzător, bineînțeles. Acesta ar putea veni cu un proiect pe termen lung, de un deceniu sau două, și astfel toți cei care conduc orașul în acest interval de timp, având acest Master Plan, ar ști ce proiecte sunt prioritare și ar trebui să se ocupe doar de identificarea surselor de finanțare, fie că vorbim despre fonduri proprii, europene sau parteneriate public-private. Doar așa am putea ca într-un orizont de timp de 10 sau 20 de ani să avem Clujul pe care îl merităm, un Cluj european, în care să trăim confortabil. Ce ne dorim noi ca cetățeni ai acestui oraș? Vrem să avem o viată de calitate, indiferent dacă ne-am născut sau am venit aici. Degeaba ți-ai cumpărat o locuință aici și ai un salariu bun, dacă stai patru ore în trafic.

R.C.: Nu ar fi frumos, măcar la nivel simbolic, să avem o ședință comună a consiliilor locale din zona metropolitană, în care să se vorbească despre această strategie pe termen lung?

A.C.: Cred că în acest caz Clujul, municipiul, ar trebui să dea semnalul și cred că dacă ar pune pe masă o strategie serioasă pe termen lung, și celelalte comune s-ar ralia, dacă nu din proprie inițiativă, poate în urma presiunii populare. Pentru că discutăm despre o strategie a metropolei, nu a municipiului Cluj-Napoca, din Mănăștur până în Someșeni.