Următoarea criză – context, oportunități ratate, lecții neînvățate

Semnele crizei

A început din păcate, numărătoarea inversă pentru ”balul” care urmează ”carnavalului” și va debuta într-un orizont nu prea îndepărtat. Deși nu e plăcut să fii profetul crizei, cred că nu trebuie să ne blocăm, trebuie să fim lucizi și să o privim în față ca pe o realitate a lumii economice contemporane cu care ne confruntăm periodic și din care trebuie să tragem învățăminte utile. Poate ar trebui să înțelegem că intrarea economiei pe o pantă descendentă este inevitabilă și chiar necesară pentru a conduce lumea spre performanță și progres. Nu cred că noi, românii, oamenii de afaceri din această generație, obișnuiți cu un mediu ostil nu o vom depăși cu succes. Criza nu va fi similară cu ce s-a întâmplat în 2007 dar asta nu înseamnă că nu va fi dureroasă, atât pentru populație, cât și pentru antrepenori. O criză nu face altceva decât să corecteze dezechilibre care ating paroxismul, și poate aduce anumite beneficii, nu numai pierderi, din care avem întotdeauna de învățat, în special cei care guvernează și iau decizii ce privesc politicile economice. Ca orice criză, aceasta are atât cauze exogene cât și endogene. În continuare îmi propun să comentez numai pe cele ce țin de noi, de economia și societatea românească, care parcă este din ce în ce mai nepregătită și decuplată de realitățile economice globale. Azi, economia românească se confruntă cu dezechilibre și decalaje majore și apare o falie tot mai adâncă între economia reală și deciziile guvernamentale ale actorilor de pe scena politică, care nu se poate sfârși decât într-o nouă criză.

Am depășit timid și cu întârziere, în ultimii 4-5 ani criza subprime, care ne-a marcat profund economic și a afectat în special industria imobiliară, bancară, dar și nivelul de trai al românilor. Am ajuns în ultimii patru ani la niveluri înalte de creștere a PIB, de peste 5-6 %, printre cele mai mari în Europa, care ne puteau ajuta să reducem diferențele dintre noi și statele dezvoltate din Comunitatea Europeană, dacă acestea aveau o bază sănătoasă. Din păcate, aceste ritmuri, deși necesare, cred că nu sunt sustenabile, pentru că esența acestei creșteri spectaculoase este artificială, bazată preponderent pe consum si aproape deloc pe investiții. De aceea, cred că acest avânt al economiei, cu astfel de rate în creștere, este puțin probabil să se mențină în viitorul apropiat. În prognozele analiștilor, creșterea PIB pentru 2019 este estimată la puțin peste 3%, așa că o scădere de la aproape 6% poate fi considerată o aterizare dură, pe care am mai trăit-o în 2009, cu consecințe atât de neplăcute pe plan social. Aici mă refer și la recentele știri despre așteptata scădere a PIB-ului față de prognoză, ce va fi resimțită în acest sfârșit de an și care va continua probabil și în 2019. Această evoluție îngrijorătoare a economiei are loc în ciuda eforturilor guvernamentale disperate de a susține ritmul, inclusiv cu recenta majorare forțată a salariului minim, pentru a cârpi bugetul și a mai da un impuls final consumului. Aici aș aminti totuși că 60% din salariații din sectorul privat lucrează la salariul minim, ceea ce cred că este o nesimțire fără margini, efect al unor politici dezastruase a Codului Muncii. Am mai trecut acum aproape trei decenii printr-un eveniment asemănător, când ni se promitea o creștere cu 100 lei a salariilor, dar acum, din fericire nu mai suntem la fel de disperați.

România este condusă mai mult ca niciodată de o clasă politică, cu reprezentanții ei guvernamentali, de o mediocritate de neconceput pentru Europa Mileniului III. Din păcate, nici această creștere economică bazată pe consum nu a stimulat producția internă, ci a stimulat importurile, ceea ce a adâncit și mai mult deficitul balanței comerciale, cu efecte directe asupra cursului de schimb.

Am trecut în ultimii trei ani prin niște momente extraordinar de favorabile pe plan economic internațional, cu costuri reduse pentru finanțare și posibilitatea accesării unor fonduri europene consistente. Am ratat aceste oportunități cu o seninătate de neiertat, care dovedește cel puțin o crasă incompetență, dacă nu și o totală lipsă de responsabilitate și asta va costa mult viitorul generației de azi. Asta se întâmplă când cei care conduc au în vedere numai agenda personală și nu cum ar fi normal, agenda națională.

Am putea compara această politică dezastruoasă cu populismul ce a condus țări ca Portugalia, Grecia și mai nou Italia spre criza generalizată care pare fără ieșire.

Ca să ajungem la esența problemei pe care vreau să o expun, lipsa de investiții publice guvernamentale și proiecte semnificative cu atragere de fonduri europene, a exclus factori pozitivi solizi de dezvoltare economică pe termen lung, sustenabili pentru un ritm accelerat de creștere a PIB. Asta chiar în condițiile unei fiscalități favorabile.

Nu trebuie neglijat nici populismul ieftin cu care sunt ademenite anumite categorii sociale, cum ar fi angajații din sistemul public și pensionarii, (se preconizeză o creștere faraonică a fondului de pensii de la 8- la 80 de miliarde RON în 4 ani), aceasta fiind a doua cauză majoră ce va declanșa criza. Din păcate, aceste două categorii, cele mai vulnerabile, vor resimți cel mai acut, ca întotdeauna, efectele crizei. Aici vom putea observa încă o dată că politicile ciclice și în special creșterile generate de un singur pilon, consumul, nu sunt sustenabile, fapt care a fost confirmat și de evoluția crizei în celelelte state ale UE.

Aceste argumente care arată că guvernanții nu au înțeles nimic din criza precedentă, mă fac să cred că avem șanse mari să intrăm din nou în ea, chiar înaintea celorlalți, iar acesta va crea un sentiment de întâietate foarte neplăcut, pentru noi toți.