Incertitudine

Continuarea blocării finanţării de către băncile din România, respectiv nivelul de nesuportat al dobânzilor de pe piaţă are un caracter pervers asupra sănătăţii companiilor româneşti.

În acest moment, lipsa finanţării nu este o problemă doar pentru dezvoltatorii imobiliari, care oricum stagnează datorită sezonului rece, ci şi pentru alte industrii în care se fac investiţii.

Diferenţa dintre supravieţuire şi faliment o reprezintă azi finanţarea, un suport esenţial în viaţa oricărei companii. Din păcate şansele de a obţine bani din alte surse decât bancare sunt deosebit de reduse, chiar aproape de zero dacă excludem fondurile private cu caracter puternic speculativ sau impoteticele fonduri europene care pe lângă că suferă de întârzieri procedurale, implică oricum şi finanţare locală.

Dificultăţile sau falimentul companiilor din lipsa finanţării sau datorită costurilor asociate acesteia vor crea la rândul lor crize şi presiuni asupra finanţatorilor; ce nu trebuie uitat este faptul că suntem cu toţii parte a aceluiaşi mediu economic. Epidemia se poate răspândi rapid şi nu va ierta pe nimeni, generând în cascadă efecte sociale.

Dacă în perioadele de expansiune antreprenorii preţuiau calităţi precum agresivitatea, maximizarea profiturilor şi lupta pentru cota de piaţă, cred că în prezent apare nevoia de solidaritate. Solidaritatea nu exclude competiţia, însă pleacă de la conceptul că nicio companie nu poate fi sănătoasă dacă partenerii sau clienţii săi sunt bolnavi.

Un rol important în depăsirea acestui moment o pot avea autorităţile. Acestea vor trebui să facă gesturi hotărâte în ceea ce priveşte redresarea creditării; mă refer aici la angajarea împrumuturilor externe chiar în aceste condiţii nu tocmai avantajoase pentru finanţarea lucrărilor la infrastructură şi de asemnea la echilibrarea  balanţei de plăţi externe odată cu reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, uşurând astfel presiunea asupra contribuabilului român care se află deja într-o situaţie dificilă.