Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home/r75757dari/adriancrivii.ro/wp-content/plugins/revslider/includes/operations.class.php on line 2734
Conferința „2018 – Centenarul Unirii României” - Adrian Crivii

Conferința „2018 – Centenarul Unirii României”

Protectionismul-nu-trebuie-neglijat-2
Protecţionismul nu trebuie neglijat
23 martie 2018
Adunarea Generală și ședința Comitetului Executiv al WAVO – Singapore 2018
29 iunie 2018
Arata tot

În data de 17 mai 2018, la sediul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a avut loc conferința dedicată Centenarului Marii Uniri organizată de Consiliul Civic Local și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Asociația LOG, la care am fost invitat. Invitația civică centenară a stat sub semnul semnul sărbătoririi unui secol de la Unirea Transilvaniei cu România. Manifestarea a reunit importante instituții culturale și academice din spațiul clujean și a beneficiat de sprijinul Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, ca și de cel al Universității Babeș-Bolyai.

Sub titlul Personalități și momente marcante ale Marii Uniri, programul conferinței a cuprins o serie de prezentări dedicate câtorva dintre cele mai semnificative figuri care au contribuit la împlinirea actului din 1918. Au fost evocate momente din istoria premergătoare Unirii, aspecte ale participării voluntarilor din provinciile aflate sub ocupație străină, contextul politic al evenimentului, semnificația pe plan național și internațional, precum și efectele sale asupra economiei românești între cele două războaie mondiale.

Printre vorbitori, am audiat personalități ale vieții științifice clujene: Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și rectorul Universității Babeș-Bolyai, cu o conferință despre Locul românilor in Europa la un secol de la Marea Unire și Acad. Emil Burzo, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, care au evocat situația Transilvaniei sub ocupația maghiară între 1940-1945. O analiză a factorilor interni care au anticipat realizarea Unirii a oferit Prof. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universității Babeș-Bolyai și director al Institutului de Istorie „G. Barițiu”, iar Prof. dr. Vasile Pușcaș a prezentat constituirea României ca stat-națiune în 1918. În cadrul conferinței a fost prezentat volumul colectiv coordonat de Prof. dr. Vasile Surd, Așezările din Munții Apuseni, și s-a făcut vernisajul unei expoziții de documente vechi, realizată de Marius Avram și Emilia Cismaș, cu exponate din perioada de dinaintea și de după înfăptuirea Marii Uniri.

 

Comments are closed.