Zilele Academice Clujene își deschid porțile cu o nouă ediție de excepție și în 2019. Darian DRS se alătură și în acest an ca Partener Principal (la fel ca în 2018) al evenimentului aflat sub egida Academiei Române.
Susținerea acestui eveniment de elită mă bucură, eu fiind de altfel un pasionat de istorie şi de punţile de legătură între oameni şi idei, în acest sens am pledat mereu pentru susţinerea culturii naţionale, considerând că sprijinul dat oamenilor de valoare, indiferent de domeniul în care ei activează, reprezintă o investiţie de succes pentru viitor.
Ca CEO al Darian DRS şi Preşedinte al Clubului Oamenilor de Afaceri din cadrul Fundatiei Transilvania Leaders consider de o importanță majoră susținerea și perpetuarea unui eveniment de o asemenea anvergură și tradiție, anul acesta împlinindu-se, iată, șapte decenii de la organizarea primei ediții a acestui eveniment cultural și academic al Academiei Române, ca for superior de cultură al țării, organizat an de an în Transilvania. Astfel, apropiind clubul select al oamenilor de afaceri din cadrul Transilvania Leaders de lumea excelenţei academice prin Darian DRS, Zilele Academice Clujene 2019 a adus aproape un parteneriat trainic şi de durată!